Vineri -16 Martie

Rezistenta la plictiseala. De la capitolul mari revelatii, revelatia uneia dintre cel mai desavarsit ignorate trasaturi morale. Sau trasaturi de caracter. Nu m-am lamurit de ce fel este. Daca ar fi morala s-ar putea dobandi, valorile morale nu sunt nascute ci dobandite prin educatie. Si rezistanta la plictiseala se dobandeste: o arata de exemplu politicienii (la unii dintre ei rezistenta la plictiseala se confunda cu nesimtirea!) sau creatorii.

Pentru a trece ceva de la stadiul de idee la stadiul de produs un "creator" trebuie sa isi induca repetitive obsesii pentru detalii lipsite de glorie.

In general scoala este locul unde ne intarim latura asta a caracterului. Intodeauna m-am intrebat care este diferenta dintre un autodidact si unul “cu facultate” ca sa ajung acum sa cred ca unul din efectele marcante ale trecutului prin facultate este alterarea personalitatii prin adaugarea componentei “rezistenta la plictiseala”.

Nu-mi era clar daca acceptand plictiseala, nefacand nimic impotriva ei, ucidem creativitatea. In acceptiunea generala, cei care "nu au astampar" inventeaza mereu cate ceva. Daca este in acceptiunea generala este superficial bineinteles. In realitate lumea este plina de ideile neastamparatilor "pe jumatate fatate" neduse la nici un "bun sfarsit" ci slefuite numai cat sa poata fi scoase la parada.

Creativitatea unui intelect nedotat cu rezistenta la plictiseala este irosita. Numai cine n-a incercat sa scrie o lucrare, poveste sau chiar schita sau chiar non-fiction, de numai cateva capitole, m-ar putea contrazice.

Rezistenta la plictiseala este una din calitatile cele mai rare si mai prolifice: ea produce oameni pasionati (nu te poti pasiona dupa ceva ce nu cunosti foarte bine, foarte intim si pentru ca sa cunosti ceva foarte bine, foarte intim iti trebuie rabdare), produce parinti buni (cresterea copiilor neridicata la stadiul de hobby este impanata cu plictiseala si sunt convinsa ca parintii foarte devotati, cu adevarat "buni" sunt cei care au o rezistenta la plictiseala foarte ridicata. Parintii care nu o au, "isi vad de viata lor", copiii cresc "pe langa ei" invatand prin osmoza. Invatand de exemplu ca atunci cand te plictisesti dai petreceri, joci table, carti sau biliard, scrii un blog sau te imbeti pur si simplu (hihi tocmai ce vazusem in Le Point o caricatura cu un baietel care cerseste la margine de trotuar sub un cartonas explicativ: tata bea, mama bloguieste... si dupa ce m-am prapadit de ras m-am lasat prompt de bloguit... pentru doua saptamani: scuza palida ce mi-am gasit: eu bloguiesc de la servici, nu pe "timpul micutzilor" toate tentativele de scris de acasa se sfarsesc cu un micutz catzarandu-se in spatele meu cu aerul benevolent de carry on, nu vreau sa te deranjez, dar "deranjand" nevertheless).

Pe urma o sa scriu cum defapt la unii este nascuta si la altii facuta aceasta rezistenta si ca cei la care este doar "facuta" se straduiesc in van sa para ce nu sunt, prostiile pe care le fac doar pentru ca nu au o adevarata rezistenta la plictiseala or sa ii dea intotdeauna de gol (care plictiseala, pentru impostori, este cu atat mai mare cu cat omul este mai sus, cu cat este mai sus, cu atat i-au ramas mai putine de facut si oricum pentru impostor interesul in ce este de facut este secundar interesului de a ajunge sus). Si cu cat mai sus ajung si nedotati cu adevarata rezistenta la plictiseala cu atat mai mare prostia tradatoare: cazul Eliot Spitzer.