Friends in low places

Protejata de extremele lumii, de prea bogati si de prea saraci, de prea inculti si de bobos (bourgeois boheme), traind in lumea noastra de bourges fara stire de boala, de razboiae si batranete, Siddhartha Buddha de Margica noastra avea sa-si traiasca viata la adapost atata cat aveam sa fiu eu pe lume cel putin... n-am sa fac aici un discurs asupra metodei sistemului filozofic dezvoltat in 7 ani, vom spune doar ca dogma centrala este cumva dogma infailibilitatii parintilor si ca in linii mari este bazat pe dositul atrocitatilor si tristetilor lumii avand in vedere ca eu nu fac nimic contra lor, cum ar veni dositul neputintei parintilor ei pe care ea ii crede... altfel. Este un sistem dogmatic in sensul dat de Blaga dogmei (iara nu in cel dat de biserica), este desigur de uz limitat (pentru transa de varsta la care ne aflam si care se suprapune cu etapa Mos Craciun dar se preconizeaza sa o si depaseasca. Adica nu intentionez ca la confruntarea cu “ok, ce altceva mi-ati mai ascuns” sa dau toate cartile pe fata si este calchiat dupa sistemul lui Blaga cu nevoia de mister pe de o parte si nevoia de sinteza rationala pe de alta, dar adresate nu paralel ci serial: mai intai nevoia de mister. Pastrarea misterului este menita sa ii preserve sentimentul ca nu se poate face nimic pentru nimeni.
Nu vreau sa i se toceasca sentimentul ca nu se poate face nimic pentru nimeni, nu vreau sa afle cate sunt de facut pe lume prea devreme, vreau ca atunci cand o sa afle cate sunt de facut pe lume, senzatia ca nu se poate face nimic sa fie inca incomfortabila, sa fie noua si ascutita si impungand-o.
Precum erau la Blaga cele trei etape cu deschisul unui mister, eu ma incumet deocamdata la primele doua...
Deadly boring ha? S-ar putea sa scriu acest blog pentru margicile mele. Nu s-a stabilit inca.
Am incheiat partea serioasa desi ar trebui sa mai adaug ca nu e nimic utopic in planul meu, aici copiii nejucandu-se “pe strada” si neinteractionand cu nimeni fara supravegehere, daca nu folosesc autobuzul scolii sunt pretty much la adapost.
Partea comica: week-endul trecut mi-a cazut margica din cuibul cu puf de aur in carutza cu redneci si a emers din ea suparata ca n-o lasam sa aculte muzica country, ca n-o lasam sa aiba fun!!
Intre lucrurile bine disimulate in corola de minuni a lumii, pe care ne straduiam s-o pastram intacta la indicatiile poetului era modern red-necks world, care fiind moderni nu se mai gasesc numai la tara ci pretutindeni. Adica si in “gasca” parintilor ei. Avem cum spune cantecul de unde ni se trage spaima “friends in low places”. Avem si din ceilalti si avem si romani, intr-un fel oarecum calculat, caci eu de suflet nu mi-am gasit. Cred ca de asta tin blog acuma. Romanii sunt exceptionali factori in socoteala pe care i-o facem margicii des, ca toti romanii au educatie inalta si sunt well off in timp ce toti americanii evident ca nu, ca sa aibe de ce sa fie mandra (?) cum s-ar zice. Ceilalti “prieteni” sunt alesi si cultivati tot pentru ea, sunt familii in care nu se spune butt but derriere, in care nu se spune ce se gandeste, nu se discuta politica si nu se barfeste si care atunci cand invita la cina angajeaza chef, bar tender, chelneri si paharnici si college students care sa se ocupe de copii. Daca este birthday party angajeaza si fotografi (doi, independenti). In fine week-endul trecut am petrecut cu niste modern rednecks, care au in basement un bar real size, cu pool table si fussball si pinball si pocker machines si karaoke si reclame luminoase si giratorii pe pereti, cu home theater la intrarea caruia este un old fashion popcorn machine si tot holul ducand la home theater cu postere de old movies (Rambo, Terminator...) de un gust !
Mai fuseseram o data la ei, dar fara copii. Si pe scurt margicii muzica country i s-a parut fara repros, tot kitchul din casa aia, cool si toate toapele alea, gentile altminteri, cu mult preferabile gastii de romani de exemplu si toata seara infinit mai distractiva decat petrecerile de la Ava (cea cu doi fotografi a son derriere). "Uncle Tom" a tinut-o suspendata cu capul in jos deasupra piscinei, "uncle Bob" a invatat-o sa mimeze un heavy rock chitarist in transa spre deliciul multimii, iar uncle Barry a invitat-o sa racneasca leganandu-se in linie I've got friends in low places/ Where the whiskey drowns/ And the beer chases my blues away/ And I'll be okay !!!...

I-a facut o impresie foarte puternica si oricat scormonesc prin sacul cu intelepciune populara dupa de-alde “decat filozof ofticos mai bine magar sanatos” sunt panicata. La vioara cantecul favorit este Cotton Eye Joe versiunea Vanessa Mae (pe care ati avut-o pe fundal citind aceste, daca nu este in videoul de mai sus) si Camptown races pentru care avem si notele si ne interesam despre cum este setupul de fiddle diferit fata de cel de vioara...Pe la mijlocul saptamanii ma gandeam ca trebuie sa facem bagajele si sa ne mutam inpoi in Romania.