Inapoi pe pamant din raiul filozofilor pogorand direct in lumea iubitei margici la desavarsirea fericirii careia ma aplic de mai bine de sapte ani, m-am umplut de toata tristetea parintilor visatori si desi am incercat sa dorm cateva ore in plus in ultimele doua nopti, nimic nu-mi trece. Este profund se vede treaba. Dupa metrica lui Nichita : plansul profund este la amiaza pe soare. Atunci. In doi bomfi zicea Nichita asta.
Am iesit de la noul studio de dans cu copilul de mana si cu sfori de lacrimi pe fata, pe lumina, printre oameni, pentru ca am vazut un poster, pentru ca era crappy, pentru ca am inchis o usa. Am renuntat la un vis pe care il aveam pentru ea.
Iaca visul meu :
Scoala de balet din Bethlehem, ai carei directori artistici un cuplu ruso-fracez infranti de batranete si de naveta din Manhattan unde locuiesc (el fost Etoile de Bolshoi, ea fosta prima balerina la Opera de Paris), se apropia mult mai tare de un vis de al meu care nu era neparat ca margica sa devina balerina la Royal Ballet dar sa fi facut balet pana cand se impregna pe viata
de filozofia scolii de balet ruse (ceva in spiritul "daca nu te doare, daca nu suferi, inseamna ca nu e destul de bine") si isi insusea serenitatea distinsa a unui corp care isi depaseste conditia… un corp care iti poate procura felul de fericire pe care ti-l provoaca facutul muzicii sau scrisul*…
Pentru ca la vioara studiem deja cate o oricica, dupa 4 carti in fiecare zi, plus revizii pentru repertoriul demonstrativ, pentru ca trebuie sa avem timp sa ascultam muzica in conditii acustice epurate si pentru ca la scoala serioasa din Bethlehem este prea departe si pentru ca ar fi trebuit sa facem deja cel putin doua ore de lectii de balet pe saptamana si practice acasa intre ele, pentru ca ar fi trebuit sa intram in zecile de ore de repetitii pentru o aparitie de un minut in productia full scale Spargatorul de Nuci, pe scurt pentru ca nu putem sa facem, fara sa compromitem jocul si vioara si balet cu maxima intensitate, ne-am mutat la o scoala de dans din cartier. O pierdere de vreme si multi bani aruncati pe costume, am vazut fotografiile de pe pereti. Nici macar fetele din pozele de la absolvire, dupa 7 ani (cati are scoala) de balet clasic si nici macar pentru poza de studio bine retusata nu aveau postura de balerine…
Am iesit clatinandu-ma si n-am putut sa articulez nici un sunet multa vreme, noroc ca margica intelesese aproximativ si a a putut sa le explice baietilor ce are mama. De neinteles am ramas si dupa explicatiile ei.
*Ballet was a language before it was a philosophy or an elitist bugaboo and even staunch anti-authoritarians cannot deny that the language has spawned a remarkable literature”. San Francisco dance critic Allan Ulrich
Pe urma errand pe internet am dat peste un poster celebru Leg Warmers by Edwards si iar am plans...
Dar vorba cantecului
Vous pouvez detruire tout ce qui vous plaira,
Elle n'aura qu'a ouvrire l'espace de ses bras
pour tout reconstruire
Je l'aime a mourir, je l'aime a mourir...
2 comments:
Dacă priveşti în palmă şi apoi strângi bine pumnul astfel încât să iasă bine tot aerul... ce rămâne acolo în pumn este ultima rămăşiţă de vis. Nu-l privi niciodată. Dacă vei deschide pumnul el va izbuti să fugă şi să te părăsească. Atunci când vezi pe stradă oameni cu pumnii strânşi, poate că nu sunt îndârjiţi, poate că le e frică să dea drumul viselor lor.
Cabrel Francis
---------------
Je L'aime à Mourir
Moi je n'étais rien et voilà qu'aujourd'hui,
Je suis le gardien du sommeil de ses nuits. Je l'aime à mourir
Vous pouvez détruire tout ce qui vous plaira
Elle n'a qu'à ouvrir l'espace de ses bras
Pour tout reconstruire. Pour tout reconstruire. Je l'aime à mourir
Elle a gommé les chiffres des horloges du quartier
Elle a fait de ma vie des cocottes en papier, des éclats de rire
Elle a bâti des ponts entre nous et le ciel
Et nous les traversons à chaque fois qu'elle
Ne veut pas dormir. Ne veut pas dormir. Je l'aime à mourir
Elle a dû faire toutes les guerres pour être aussi forte aujourd'hui,
Elle a dû faire toutes les guerres de la vie et l'amour aussi.
Elle vit de son mieux son rêve d'opaline
Elle danse au milieu des forêts qu'elle dessine. Je l'aime à mourir
Elle porte des rubans qu'elle laisse s'envoler
Elle me chante souvent que j'ai tort d'essayer
De les retenir. De les retenir. Je l'aime à mourir
Pour monter dans sa grotte cachée sous les toits
Je dois clouer des notes à mes sabots de bois. Je l'aime à mourir
Je dois juste m'asseoir, je ne dois pas parler,
Je ne dois rien vouloir, je dois juste essayer
De lui appartenir. De lui appartenir.
Je l'aime à mourir
Elle a dû faire toutes les guerres pour être aussi forte aujourd'hui,
Elle a dû faire toutes les guerres de la vie et l'amour aussi.
Moi je n'étais rien et voilà qu'aujourd'hui,
Je suis le gardien du sommeil de ses nuits. Je l'aime à mourir
Vous pouvez détruire tout ce qui vous plaira
Elle n'aura qu'à ouvrir l'espace de ses bras
Pour tout reconstruire. Pour tout reconstruire. Je l'aime à mourir
Si Francis Cabrel alt hipersensibil. Ca toti artistii? Cantecul asta cu o linie melodica atat de banala totusi este... nu stiu sa existe declaratie de dragoste mai frumoasa.
Nici macar in Shakespeare! In termen de poezia imaginilor iara nu a cuvintelor...
Si Bibliotecarule: iti sunt recunoscatoare pentru vizita si comentariu (Desi m-a facut sa plang de la capat. Nu'sh ce exact este cu visele astea, de ce sa le duci moarte dupa tine cu plans cu tot, de ce sa nu-ti faci altele...)
Trimiteţi un comentariu